Madame Edwarda. Mortul. Istoria ochiului

George Bataille - Madame Edwarda. Mortul. Istoria ochiului

N-auzisem de Bataille până înainte să-mi cumpăr această carte. Motivul pentru care am cumpărat-o nu rezidă în imaginea de pe copertă, ce m-a îndemnat să-mi fac o scurtă impresie asupra conţinutului, ci pur şi simplu el a fost preţul de doar 4 lei, pe care-l avea afişat într-o librărie din oraş. Primul pas fusese aşadar făcut. Cealaltă parte de adevăr e că această subţire carte a stat în raftul bibliotecii mai bine de un an până să întind mâna să o scot de acolo pentru a o citi între două lecturi mai consistente.

Cele doar 168 de pagini de text bataillean, pe alocuri doar câteva cuvinte pe pagină, m-au făcut să reconsider cumva literatura franceză şi să mă gândesc de două ori atunci când voi citi aprecieri de înaltă clasă pe coperta a patra, chiar dacă ele aparţin chiar şi unei doamne numite Marguerite Duras, al cărei nume nu-mi putea trece pe lângă ureche. Revenind la ideea iniţială, totuşi nu recomandările de pe spate m-au făcut s-o cumpăr, aşa că ar fi ultimele pe care aş da vina pentru impresia lamentabilă pe care mi-a produs-o. Cărticica prinde în paginile sale trei texte scurte fiecare unic prin felul său, asemănătoare însă oarecum prin temă, ce surprind fapte absurde încărcate de o sexualitate debordantă.

Nu văd ce discuţii aş putea purta pe baza fiecărui text în parte ţinând cont că tot ceea ce ele conţin nu se rezumă decât la voluri, sex, urinări şi defecaţii, încălcări ale tuturor normelor sociale şi umane. Nu mi-aş fi putut închipui că în atât de puţine pagini se pot strânge atâtea imagini de aşa natură. Pe mine, ce-i drept, m-au lăsat indiferent, însă nu văd cum ar putea reacţiona un cititor cu picioarele pe pământ fiind pus în faţa unor imagini împinse la limită descriind profanare religioasă sau josnicie umană până la pragul inferior. Orb sau pervers să fii pentru a-i putea rezista în picioare unei astfel de cărţi.

În ciuda argumentării pe care însăşi autorul o aduce pe seama Istoriei ochiului, n-am putut fi convins de calitatea şi substratul acestor texte, cu toate că este probabil, nu neg acest lucru, să fi pierdut eu acest fapt din vedere. Până când mă voi convinge de talentul scriitoricesc al lui Bataille, citind şi alte cărţi ale lui, volumul de faţă primeşte nota 6.

Ai toata viata inainte

Romain Gary - Ai toata viata inainte

Cărţile din colecţia Cotidianul prezente la mine în bibliotecă continuau să-şi crească numărul fără ca eu să intervin puţin în ordinea lor. Aşa se face că am scos din raft cartea ce purta numărul unu şi m-am apucat de lectura ei. Faptul că acesta se numea chiar Ai toată viaţa înainte rămâne o simplă coincidenţă, ce s-a dovedit a fi însă binevenită în contextul timpului pe care-l trăiesc. Recunosc că atunci când m-am apucat s-o citesc nu aveam aşteptări, asta datorându-se bineînţeles şi faptului că nu mai ştiam nimic despre autor şi pentru că nu mai citisem nimic de el.

Însă iată că m-am trezit în mâini cu o carte ce m-a fascinat încă de la primele pagini. Ea relatează povestea lui Mohamed, sau mai pe scurt Momo, un copil musulman crescut de către madam Roza, o forstă prostituată ce la vârsta bătrâneţii s-a reprofilat pe crescutul "copiilor de curvă" ce-i sunt daţi în primire atunci când sunt aduşi la viaţă accidental şi mamele nu-şi pot permite să le poarte de grijă. Acestea este aşadar istoria lui Momo, arabul ce-şi rememorează copilăria petrecută în mijlocul unei lumi alambicate, nepotrivite pentru un copil. Cartierul Belleville din Paris, un loc notoriu pentru categoriile rău-famate ale oraşului, adăposteşte imigranţii veniţi din Africa şi Orientul Apropiat, ce în lipsa unui venit constant se dedau furtului, prostituţiei şi altor astfel de activităţi josnice.

Momo trece însă în ritmul său prin agitaţia acestei lumi. În primul rând, el este cam singurul ce se bucură de sfaturile madam-ei Roza, ce-l îndeamnă la o viaţă cinstită şi morală. Dealtfel, Momo este preferatul femeii, cel în care ea îşi pune speranţele că o va ajuta în ultimele clipe ale vieţii. Pentru asta alege chiar să nu-i mărturisească copilului vârsta reală, păstrându-l simbolic tot mai mult pe domeniul copilăriei pentru ca, odată maturizat, acesta să n-o părăsească. Pe de altă parte el este continuu preocupat de propria identitate, motiv pentru care nu ezită să facă apel şi la metode subversive pentru a afla informaţii legate de proprii părinţi sau de vârsta sa, informaţii pe care madam Roza pare că le ascunde cu înverşunare. Nici chiar atunci când fiind pusă în faţa faptului aproape împlinit, când domnul Yusuf Kadâr vine în căutarea fiului său, ea nu îl recunoaşte pe Mohamed ca fiind copilul cu pricina, temătoare asupra faptului că s-ar putea să piardă singura persoană pe care o iubeşte şi care o iubeşte. El este conştient în acelaşi timp de persoanele pe care le simpatizează şi care îl plac. Face astfel dese aprecieri pentru tanti Lola, un travesti, fost boxer, ce-i ajută cu bani atunci când profitul scos de pe urma creşterii copiilor se reduce la zero atunci când Madam Roza se dovedeşte incapabilă de a mai avea grijă de copii. În ciuda inadaptării cu viaţa, Tanti Lola se arată o persoană prietenoasă, gata a sări în ajutorul prietenilor atunci când situaţia i-o permite. Unul dintre motivele cărţii pare a se rezuma aici: oamenii aflaţi la limita societăţii se dovedesc poate chiar mai buni decât ceilalţi, atunci când stai să arunci o privire singulară asupra lor.

Pe de altă parte, madam Roza este prototipul personajului surprins în mai multe etape ale vieţii şi personalităţii sale. Dacă la început este descrisă ca fiind preocupată de propria afacere şi de banii ce i se datorează pentru creşterea copiilor, până în final se dovedeşte a fi o persoană sentimentală, ataşată spiritual de Momo. În ciuda statului de "mamă vitregă", ea se dovedeşte protectoare şi grijulie la adresa lui Momo, copilul preferat.

Ceea ce este remarcabil la această carte este tocmai stilul în care este scrisă. Poate că trebuie ca autorul să fi avut un simţ al realităţii extraordinar pentru a fi reuşit să descrie cu un umor debordant o lume oarecum izolată în ea însăşi, în care cuvinte precum "curvă", "proxinet", "găoază" se îmbină cu lecţii de viaţă bine construite şi chiar foarte bine plasate în contextul cărţii. Este uimitor cum uneori te bufneşte râsul printre rânduri, te apucă entuziasmul în faţa unor imagini bine construite, în ciuda ridicolului lor.

Am aruncat şi câteva priviri pe net. Am găsit cărţi ale lui Romain Gary împrăştiate la trei edituri diferite: Humanitas, Rao, Cartier, iar ediţia mea este un Univers din 2006. Dacă într-adevăr toate cărţile lui se ridică la nivelul acesta atunci ar fi meritat o serie de autor. Am să profit de următoarele ocazii pentru a-mi mai cumpăra cărţi de-ale lui deoarece am un oarecare presentiment că nu voi fi dezamăgit.

Nota mea: 10. Pentru că îmbină umorul cu subiectele acute ale omenirii într-un mod excepţional. Pentru că este o lectură binevenită ce te binedispune, plăcută. O carte scrisă cu vervă. O recomand cu toată căldura.