Thursday, January 24, 2008

Demiurgul cel rău

Emil Cioran - Demiurgul cel răucioran

Demiurgul cel rău, publicată de editura Humanitas, cuprinde cinci secţiuni: Demiurgul cel rău, Noii zei, Paleontologie, Întâlniri cu sinuciderea, Neizbăvitul, Gânduri sugrumate. Ideile pe care Cioran le propune sunt în general pesimiste, înclinate spre finitudine decât spre evoluţie... recunosc că mie mi-a făcut plăcere să citesc această carte, în ciuda mesajului negativ pe care l-ar fi putut îndrepta asupra mea. Nu este chiar literatură, însă asta nu constituie o problemă... Filosofia ne ajută şi ea să căpătăm experienţa învăţării şi ce altceva dacă nu conştiinţa înţelepciunii....?

Citate:

"Nu se dau bătălii în numele unui regret"

"Obsesia sinuciderii e datul celui ce nu poate nici să trăiască, nici să moară, şi care nu uită niciun moment această dublă imposibilitate."

"Ce-i foloseşte omului să dobândească lumea, dacă îşi pierde sufletul?"

"Trebuie să te gândeşti la Dumnezeu iar nu la religie, la extaz iar nu la mistică. Diferenţa dintre teoreticianul credinţei şi credincios este la fel de mare ca aceea dintre psihiatru şi nebun."

"Spiritul înaintează doar dacă are răbdarea de a se învârti în loc, adică de-a aprofunda."

"A râvni gloria înseamnă să preferi să mori dispreţuit mai degrabă decât uitat."

"E pălăvrăgeală orice discuţie cu cel ce n-a suferit."

Nota mea: 9. Este o carte care merită citită şi din care avem ce învăţa. ... atât timp cât nu luăm în calcul îndemnurile mai mult sau mai puţin directe referitoare la sinucidere...

2 comments:

Dreaming rose.] said...

Eu te-as sfatui sa citesti si "Despre neajunsul de a te fi nascut", de Emil Cioran, doar daca nu te influenteaza negativ, fiind o carte, dupa parerea mea, foarte pesimista. Acest lucru reiese direct din numele romanului. Cioran specifica, dar nu cu aceste cuvinte, faptul ca cea mai mare greseala a omului a fost ca s-a nascut. Pe unii ii poate influenta negativ, mai ales daca o citesc la varsta la care am citit-o eu, respectiv 13 ani, dar eu n-am avut nimic. Am ales-o doar pentru ca ma intriga cartile cu astfel de titluri si ca doresc sa descopar ideologia fiecarui autor in parte:) Lectura placuta in continuare!

zemelo said...

fata asta la 13 ani a citit cioran? ca mine cand am vazut matrix cand a aparut prima oara si am zis "misto efecte!"...Cioran nu era decat un frustrat iar ceea ce a scris el nu sunt decat "imitatii" filozofice reusite care intr-un fel sau altul iti pun mintea la contributie doar din prisma faptului ca el vrea sa spuna ceva in scrierile sale dar nici el nu are habar ce...dar te lasa pe tine sa alegi daca iei lama ruginita sa-ti tai venele sau nu....totushi sunt carti mult mai bunoace decat Cioran (Kamasutra) :D