Thursday, May 1, 2008

Eseu despre orbire

coperta1José Saramago, Eseu despre orbire, Editura Polirom, Iaşi, 2005. Traducere de Mioara Caragea

Porţiunea de timp în care s-a scurs lectura acestei cărţi m-a determinat să mă întorc cu gândul la zilele în care nu mai făceam nimic altceva, fiind prins în plasa unor romane precum Un veac de singurătate, Crimă şi pedeapsă sau Dragostea în vremea holerei. Spun asta pentru că impactul cu acest scriitor portughez, José Saramago, a fost unul devastator.

330 de pagini devorate în decursul unui weekend mi-au fost câmpul de luptă. Totul începe de la moto, unul revelator, pe seama căruia mi se pare că este pus în acelaşi timp un avertisment şi o atenţionare asupra cititorului ce tocmai porneşte în desluşirea tainelor cărţii. El face parte din Cartea sfaturilor şi se enunţă aşa: "Dacă poţi privi, vezi. Dacă poţi vedea, observă." Aceasta este aşadar cheia textului, de care cititorul are nevoie pentru a nu considera textul exact ceea ce-i este dat, adică un simplu roman. Dacă poţi privi atunci îndrăzneşte şi citeşte cartea. dacă o citeşti însă, nu te opri aici. Ascute-ţi simţul observaţiei şi aruncă-ţi gândul printre cuvinte, căci acolo se află cu adevărat mesajul. Aşadar nu te opri la lectură; avansează spre înţelegere, alocă-ţi câteva clipe pentru a reflecta în voie asupra acestor cuvinte ce-ţi vor deschide mintea. Asta pare că-mi spune mie pagina cu motoul, plasată chiar la începutul romanului.

Tema orbirii îmi este familiară de când cu Sábato, aşa că subiectul a reuşit doar să mă impresioneze prin stil. Ideea nu-mi este nici ea străină pe deplin, Eseu despre orbire părând că strânge multe dintre motivele prezente în Ciuma lui Camus. De ce este însă la fel de marcantă pentru cititor rămâne a vedea în continuare.

Într-un oraş oarecare, un bărbat oarecare orbeşte brusc aşteptând în maşina sa să se schimbe culoarea semaforului. Nu orbeşte totuşi comform preceptelor obişnuite, orbirea sa fiind albă. A doua zi merge la un doctor oftalmolog pentru a-şi expune problema. Doctorul se simte nevoit să înformeze autorităţile superioare lui cu privire la acest caz nou. Acestea par a se organiza repede alocând un spaţiu de carantină pe cazurile de orbire care deja se înmulţiseră. A doua zi se puteau număra: doctorul, primul orb, soţia primului orb, hoţul care-l jefuise pe primul orb, tânăra cu ochelari negri, băieţelul strabic şi bătrânul cu legătură neagră, toţi fiind prezenţi (cu excepţia hoţului şi a soţiei primului orb) în cabinetului doctorului în momentul în care primul orb venea să îşi deplângă soarta. Acestora li se adaugă soţia doctorului, neatinsă însă de orbire, dar pretinzând a fi orbit pentru a-şi putea însoţi soţul la spitalul de carantină spre care acest grup fusese trimis. Nu mai rămâne nicio îndoială asupra gravităţii situaţiei astfel încât se declară stare de urgenţă; toate cazurile de orbire şi cei bănuiţi că au avut contact cu orbii sunt izolaţi şi li se întrerupe orice contact cu societatea, cu excepţia strictelor măsuri dispuse pentru a le asigura supravieţuirea, deşi nimeni dintre cei de afară nu-i mai consideră demni de a rămâne în viaţă. Se prefigurează în acest punct cele două laturi ale lumii: cei contaminaţi şi cei liberi, înfricoşaţi de asemenea de ideea orbirii. Mult mai dramatic pare a fi însă înăuntru, unde supravieţuirea constă în primul rând în adaptare, unde orbirea este un fapt real ce-i influenţează direct pe cei prezenţi. Singura capabilă de a menţine ordinea este soţia doctorului, instanţa supremă, a cărei putere e limitată totuşi de nevoia de a-şi menţine secretă capacitatea de a vedea. Romanul reuşeşte să ilustreze foarte bine modul în care grupurile de oameni reuşeşc să se adapteze (sau dimpotrivă) situaţiilor critice, chiar dacă asta înseamnă chiar ca un grup de orbi să se atace între ei doar pentru a obţine o cantitate mai mare de mâncare.

Din păcate nimeni nu ştie modul de transmitere al orbirii sau cum se produce ea asupra corpului uman. Nu se pot face decât presupuneri, toate limitate însă de tristul fapt că toţi au ajuns să orbească şi că timpul este prea scurt pentru a se mai putea face ceva. Sunt în faţa unui pericol orb, orb precum ei, pe care nu-l pot înfrunta. Faptul că asemenea Ciumei, orbirea dispare la fel de brusc precum a venit nu rămâne decât dovada clară a avertismentului în care ea a constat. Soţia doctorului, singura rămasă neatinsă de orbire, s-a dovedit a fi spiritul pur, ce nu se îndreaptă spre josnicie, nici nu accede spre absolut, ce-şi trăieşte soarta în modul în care îi este dat. Ea este singura iertată, şi cea cumva însărcinată cu misiunea de a deschide ochii celor ce-au rămas blocaţi în automatismul şi indiferenţa vieţii obişnuite. Ea trebuie să le arate că hrana se procură greu, că apa poate dispărea în orice clipă, că lipsa luminii (într-o lume deja electrică) înseamnă orbire.

Eseu despre orbire este un roman ce aruncă priviri de atenţionare asupra misiunii omului şi a prezenţei sale în lume, şi cu toate că este scris într-un stil nu tocmai prezent în cărţile obişnuite, ar trebui citit de către toţi exact pentru ceea ce spuneam mai înainte: pentru a ne deschide ochii.

A fost o lectură minunată, ore în şir din care nu m-am dat jos din pat. O recomand din tot sufletul. Primeşte nota 10+.

9 comments:

Berea de dupa... said...

Daca asta ti s-a parut de 10+, incearca si pluta de piatra sa mau memorialul sau ricardo reis. Astea-s de 15. Din punctul meu de vedere, eseu... e una din cartile lui slabutze.

Liviu said...

@berea de dupa...: atunci astept cu nerabdare sa le citesc :D

dragos c said...

parial de acord cu berea de dupa. de ce? pentru ca io nu am citit pluta de piatra. si pt ca mai adaug evanghelia dupa isus cristos.

Liviu said...

@dragos c: of... o sa-mi iau o perioada de citit doar Saramago... si ma rog, mi s-a mai spus cat de bune sunt celelalte, asa ca oricum am sa le citesc. Multumesc mult pentru recomandari.

dragos c said...

pai nu e bine sa le citesti una dupa alta. nu vei mai putea savura stilul lui. trebuie intercalate cu altele... parerea mea.

Liviu said...

@dragos c: ok, am prins ideea... oricum nici n-as fi putut, pt ca la cat de mult te prinde o astfel de carte ar fi un efort enorm din partea unui cititor sa citeasca mai mult... e ca si la Marquez...

dragos c said...

pai da.

Oana said...

10+ si de la mine: [...]Oamenii sunt orbi...sunt orbi pentru ca sunt egoisti, delasatori si au, cum spune Hobbes in natura lor ceva rau, homo homini lupus. Tot el spune ca numai legile pot sa aduca o ordine, o morala si un sens in purtarea oamenilor si ca fara ele am fi asemenea animalelor. Saramago ilustraza aceasta idee metaforic printr-o epidemie de orbire. Unul cate unul toti incep sa nu vada nimic altceva decat "alb", albul pur, albul sigur sau cum vreti sa-i spuneti. De ce alb? ma intreb eu. Probabil ca noi, in orbirea nostra nu ne dam seama cat de "intunecate" sunt lucrurile, totul pare natural, deci fara cusur sau pata. [...]

capatullumii said...

Eu am citit "Pestera" si "Evanghelia dupa Isus Cristos" si mi s-au parut interesante. Da, are un stil deosebit si putin greoi. Imi pusesem pe lista cartilor de citit Pluta de piatra si dupa prezentarea ta de aici, o voi citi si pe aceasta. Ma bucur ca te-am gasit, a fost o intamplare fericita sa dau peste tine... :)
Sa ai un an bun si spor la citit! Dar cu grija...sa-ti mai lasi timp si pentru alte bucurii, distractii...
In viata trebuie sa facem totul cu masura, astfel incat sa nu ajungem sa regretam vreodata anii inchisi in turnul cu carti... Numai bine!