Friday, July 25, 2008

Ispasire

ispasire Ian McEwan - Ispăşire (original: Atonement), Editura Polirom, 2008, Traducere de Virgil Stanciu

Beneficiind şi de o ecranizare de excepţie, acest roman al lui Ian McEwan mi-a oferit, pe lângă minunata poveste (cu care eram deja familiarizat din film), şi o foarte bună îmbinare stilistică ce mi-a dat impresia c-a transformat simplul al lecturii într-o delectare livrească. Ispăşire este primul roman al lui Ian McEwan pe care l-am citit însă mi se pare a fi suficient pentru a recunoaşte geniul şi incontestabilul talent al acestui scriitor.

Romanul este o îmbinare de perspective (în ciuda relatării omnisciente şi omniprezente, perspectiva "dindărăt") ce reuşeşc să-i ofere textului elemente de dragoste, de război, creând în prima parte o adevărată frescă de familie. De departe însă cel mai important aspect al romanului, şi poate singurul pe care filmul n-a reuşit să-l surprindă în adevărata sa valoare, este constituit de perspectiva din care este privită misiunea şi rolul scriitorului în lume, scriitor surprins în evoluţie şi mereu tentat să intercaleze imaginaţia cu realitatea. De aceea unul dintre personajele principale şi cu un rol central în cadrul întâmplărilor este Briony Tallis, mezina unei înstărite familii engleze, ce încă de la vârsta de doisprezece ani era bântuită de tentaţia provocatoare a cuvintelor ce n-avea să-i mai ofere linişte pentru tot restul vieţii. Curiozitatea nestrămutată şi imaginaţia fără limite o fac să interpreteze greşit anumite gesturi ce au loc între sora sa Cecilia şi Robbie, fiul servitoarei şi totodată un fost coleg de facultate al Ceciliei. Momentul cu adevărat intrigant este acela în care Briony citeşte o scrisoare (neintenţionată) din partea lui Robbie către Cecilia, scrisoare ce se constituie într-un adevărat şoc pentru tânara fată. Acesta este totodată şi clipa în care mintea copilărească şi fantezistă a lui Briony o ia razna atribuindu-i lui Robbie nişte atribute defăimătoare, mai ales după clipa în care îi surpinde pe cei doi într-un moment intim în camera bibliotecii, scenă pe care n-o înţelege şi de care se simte depăşită, nu însă şi în posibilitatea de a trage concluzii.

Posibilitatea de a trece cu adevărat în lumea adultă i se iveşte atunci când, în mijlocul unei căutări nocturne a verişorilor săi gemeni, Briony surprinde o altă întâmplare: violul Lolei, sora gemenilor, verişoara sa. Fără a fi sigură niciodată de ceea ce declară, ea ajunge până a jura în faţa instanţei că bărbatul pe care l-a văzut în toiul faptei era tocmai Robbie. Totul e doar lumea fictivă pe care o fetiţă de unsprezece ani cu pretenţii de scriitoare şi-o creează.

Aşa se face că Robbie este trimis la închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o. Totul se sprijină pe mărturia unei fetiţe ce-şi asumă misiunea de a dirija destinul unui om doar pe baza impresiilor şi gândurilor pe care şi le-a făcut. Acesta fiind punctul în care cronica de familie ia sfârşit, momentul în care familia Tallis îşi începe incontrolabila cădere, partea a doua se constituie într-o realistă frescă de război ce surprinde momentul Dunkirk, acela al retragerii armatei engleze din Franţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cele două părţi de mijloc ale romananului ilustrează evoluţia individuală a celor trei personaje implicate în conflictul pe termen lung: Cecilia şi-a părăsit familia în înverşunarea de a-şi sprijini iubitul, s-a mutat la Londra retrăgându-se în izolare şi-şi consacră cea mai mare parte a timpului slujbei de soră medicală. Robbie este prins în monstruozităţile războiului (ca o alternativă a vieţii din închisoare) şi visează permanent la o viaţă liniştită alături de Cecilia într-o căsuţă pe malul oceanului. Este mistuit permanent de ura făţă de Briony şi singurul lucru care-i mai oferă curajul de a continua lupta într-un război ce pare imposibil rămâne acela că într-o zi va ajunge s-o revadă pe Cecilia. Pe de altă parte, cealaltă soră Tallis, Briony, urmează destinul surorii sale şi-şi duce stagiatură de soră medicală într-un alt spital din Londra. Maturizarea a făcut-o între timp să conştientizeze greşelile trecutului şi să-şi recunoască vina. A ajuns să-şi deplângă prostia şi să-şi dorească faptul ca Cecilia şi Robbie să-şi găsească împreună fericirea. Scrie necontenit, în mare partea variante diferite ale aceeaşi poveşti pe care o trăieşte. Trăieşte mustrări de conştiinţă şi face eforturi să se ancoreze în lumea reală pentru a se putea tolera pe sine; vede cu proprii ochi atrocităţile războiului prin trupurile soldaţilor răniţi şi chiar morţi şi-şi dă seama că Robbie ar putea fi unul dintre ei.

Ajunsă la bătrâneţe, îşi scrie ultimul roman. Atonement. Ispăşire. Suferind de o boală a sistemului circulator şi nervos îşi vede destinul de scriitoare la capătul drumului. În scurt timp avea să-şi piardă memoria şi să nu mai fie capabilă să scrie nimic. Nu publică însă romanul din rezerva că adevărul va face furori. S-ar fi părut însă că succesul pe plan literar ar fi mulţumit-o. Şi totuşi nu. Chemarea ei cea mai mare a fost aceea de a oferi trecutului ceea ce ea singură i-a răpit: împlinirea. Finalul fericit al ultimului roman este singurul preţ pe care-l poate plăti pentru enorma greşeală din copilărie. Aceasta este ispăşirea căreia moartea conştientă va ajunge să-i pună punct.

Filmul mi s-a părut remarcabil prin efectele sonore şi oarecum prin tensiunea ce leagă secvenţele între ele. Este un film bun pe care merită să-l priveşti însă doar ca pe un film. În momentul în care l-am plasat în contrast cu cartea a pălit considerabil.

Notea mea (pentru roman:) 10. Ian McEwan mi se pare un scriitor foarte promiţător (din punctul meu de vedere, al unui cititor). Mai mult ca sigur că voi continua să-l citesc. Cât despre Ispăşire, romanul a fost pentru mine un deliciu. Am descoperit cumva obiectivitatea rigidă şi omniprezenţa din stilul Virginiei Woolf şi poate tocmai asta m-a încântat în mod deosebit. Stilul fluent-descriptiv face toţi banii în cartea asta, restul se poate găsi şi-n film. Ceea ce lipseşte însă filmului este procesul de transformare resimţit asupra personajelor, surprinse permanent în evoluţie.

19 comments:

Unknown said...

Bacul a trecut, nu mai trebuie sa cauti peste tot perspective "dindarat", chill :P

Liviu said...

@meropi: =)) sa stii ca m-am gandit si eu la asta. cred ca mai trebuie sa treaca ceva timp ca sa scap total de acesti "demoni" ai examenului... :D

Anonymous said...

Pot sa iti dau o sugestie? Atunci cand faci o recenzie nu trebuie sa povesteti toata actiunea romanului pentru ca daca a) nu ai citit cartea, nu vrei sa afli dintr-o recenzie ce se intampla, vrei sa fii surprins de roman; b) ai citit deja cartea, nu te intereseaza sa mai citesti povestirea romanului.

dragoş c said...

adica ii dai 10 lui ewan, dar 9 lui sasa? citeste cainii negri si durabila iubire si mai vorbim... Si sunt sigur ca filmul e mai bun decat cartea!

Liviu said...

@dragos: probabil ca lectura unei carti sau vizionarea unui film e un fapt subiectiv mai mult decat ne dam seama. durabila iubire o sa vina sigur, cat despre altceva trebuie mai intai sa cumpar. probabil ca indirect am spus ca Ispasire este mai buna decat Cum repara soldatul gramofonul, daca ar fi sa ma refer la impresia generala in urma lecturii. fiecare dintre ele este insa o carte foarte buna in felul sau. cat despre film, nea..., nu e mai bun :D . Parerea mea.

Anonymous said...

Nici pe mine nu prea m-a incantat Durabila iubire dar pentru Ispasire McEwan primeste un 10 si de la mine...si nu stiu daca am mai auzit pe cineva sa considere filmul mai bun decat cartea pana acum:)

Liviu said...

@ana: Durabila iubire... peste cateva luni. Pentru Ispasire ma bucur ca aesti de acord:)

Unknown said...

Enduring Love e cam ratata, dar Atonement e de capatai. Si filmul e stricat in totalitate de Kiera Knightley, cel putin pentru mine :P

Anonymous said...

Mi-a placut si mie "Ispasire" mai ales prin tehnica narativa folosita. In ce priveste filmul, am avut senzatia ciudata ca finalul seamana mult, extrem de mult cu finalul "Titanicului". Secventa in care apa distruge tot mi s-a parut taiata din "Titanic" si adaugata in "Ispasire" (uite m-am abtinut sa nu pun titlul in engleza desi mi se pare ca suna asa de aiurea traducerea din limba romana... dar poate e doar obisnuinta...)

Liviu said...

@meropi: Cum spuneam, n-am citit Enduring love inca. Cat despre rolul Kierei Knightley... mie mi s-a parut ma l-a jucat nemaipomenit :D
@ligia: cum reiese si din ce am scris... si mie mi-a placut Ispasire. Despre final nu stiu ce sa zic dar si mie mi-a adus cartea aminte de Titanic prin chemarea obsedanta pe care o face Cecilia: "come back, come back"... imediat o vad pe Rose in mijlocul apei strigand dupa barca de salvare... in fine, nu cred ca are mare relevanta.

Anonymous said...

mie nu mi-a placut 'Ispasire'...adica nu e rea, insa mi-au placut mai tare celelalte pe care le-am citit; oi fi eu defecta

Anonymous said...

recomand Amsterdam si Gradina de ciment, de acelasi autor:d

Anonymous said...

Sunt de acord cu tine, Liviu. Keira a jucat excepţional, mi-a plăcut enorm filmul. Şi nu-s de acord că aduce cu Titanic. Am rezistat până la final doar datorită lui Kate Winslett. În rest, nimic. Nu mi-a provocat niciun sentiment.
Dacă îmi permiţi să-ţi recomand ceva, încearcă şi "Pacientul englez", de Michael Ondaatje.

insemnaridinsubterana said...

Da, n se co0mpară Atonement cu Grădina de ciment sau Amsterdam, Atonement e destul de previzibilă, nu aduce cu adevărat nimic nou. Nu e rea, dar nu se compară cu celelalte două.

Liviu said...

@capricornk13: cred ca e doar o chestiune de impresie... n-are legatura cu faptul c-ai fi defecta:P

@mara: Gradina de ciment am citit-o, am sa scriu despre ea:)

@Anonymous: ma bucur ca suntem de acord in privinta lui Keira. Cat despre "Pacientul englez", am citit-o mai demult, pe cand blogul asta inca nu luase fiinta. Da, mi-a placut, chiar daca o consider mai slaba de exemplu decat "Ispasire".

@insemnaridinsubterana: cu toate ca mi-a placut si Gradina de ciment, nu cred ca este extraordinar de grozava fata de alte carti sau fata chiar de asta aflata in discutie. Vizeaza doar altceva. Mie amandoua mi se par bune. Amsterdam inca n-am citit.

Anonymous said...

mi-e rusine sa va spun insa nu am reusit sa citesc pana la capat ispasire... si pe bune m-am straduit..filmul in schimb mi-a placut.
actiunea romanului se desfasoara extrem de lent, aproape ca la clasici insa autorul nu are forta lui lawrence sau maugham cu care imi pare ca seamana aceasta carte
mi-a placut in schimb gradina de ciment...
in acelasi timp intr-adevar nu mai povesti romanele... e groaznic, e ca si cum as citi sfarsitul unei carti ca sa vad daca baiatul ramane sau nu cu fata... grow up

Valdanet said...
This comment has been removed by the author.
Valdanet said...
This comment has been removed by the author.
Valdanet said...

Mulțumesc pentru că prin descrierea ta amănunțită am înțeles despre ce era vorba în film. Îl văzusem, dar nu-mi aduceam aminte nimic din el, semn că nu m-a atins defel.