Sunday, March 30, 2008

Identitatea

966639m Milan Kundera - Identitatea

Milan Kundera este unul dintre scriitorii ale cărui cărţi stau înşiruite pe rafturile librăriilor prinzând în acelaşi punct atât misterul lor cât şi pe cel al autorului. Se creeză astfel un contrast de "unul la mai mulţi" dând naştere întrebării legată de ce a putut să scrie un singur autor în atâtea cărţi. Din acest punct de vedere, totodată şi dintr-o perspectivă contemporană - pentru a nu-i lua în calcul pe Proust sau Balzac, îl asemăn pe Kundera cu scriitori precum Paulo Coelho, Mircea Eliade, Gabriel Garcia Marquez, chiar și Emil Cioran, pentru care editurile au consacrat serii speciale de autor. Lăsând la o parte motivul cantitativ pe care l-am menţionat îmi întorc privirea asupra interesului meu de acum. Un roman subţirel, de 150 de pagini, ascuns într-o copertă mov. În mijlocul acesteia se află ilustrate două chipuri: unul masculin, ai cărui ochi închişi par că stabilesc armonia Universului, a stelelor ce-l înconjoară, în timp ce al doilea, unul feminin, prezent în planul secund, pare că-l veghează pe primul.

Romanul Identitatea este un bun exemplu de a evidenţia raportul de forţe prezent întodeauna între un bărbat şi o femeie, şi felul în care comunicarea (sau lipsa ei) devine impediment în calea fericirii. Ideea nu e unică; am mai întâlnit-o, de exemplu, mult mai bine realizată de către Sábato în Tunelul sau în Despre eroi şi morminte, unde unde relaţia dintre bărbat şi femeie devine esenţială bunei desfăşurări a vieţii, fără de care totul este fără rost şi dând naştere unor situaţii la limită în care protagoniştii se scindează pe sine în încercarea de a găsi esenţa vieţii şi a bunei convieţuiri. La Kundera însă drama nu se împinge până la limită.

Numele ei este Chantal iar al lui Jean-Marc. Trăiesc împreună în apartamentul ei fără a fi căsătoriţi. Ea a avut cândva un soţ şi un copil ce i-a decedat. Aşa cum se gândeşte, dacă n-ar fi murit copilul ce-i unea ar fi fost dispusă să trăiască în continuare în compromisul unei căsnicii nefericite. Însă deja gândul morţii celui ce i-a dat viaţă n-o mai deranjează. Acum poate fi liberă în revolta sa faţă de lume.

Nu poţi să ai un copil şi să dispreţuieşti lumea, lumea reală, pentru că în lumea asta l-ai adus. Din cauza copilului suntem legaţi de lume, ne gândim la viitorul ei, participăm de bunăvoie la zgomotele ei, la vânzoleala ei, îi luăm în serios prostia incurabilă.

Din acest motiv Chantal este resemnată cu moartea copilului. Pe Jean-Marc l-a întâlnit la o petrecere. Şi-au oferit la început un sărut provocator, mut. Iar apoi o noapte de dragoste. Şi-au rămas împreună locuind în acelaşi apartament, împărţindu-şi viaţa. Doar că într-o zi Chantal constată ceea ce avea să-i mărturisească lui Jean-Marc: că bărbaţii nu mai întorc capul după ea. Simte că îşi pierde farmecul, că în fiecare zi devine tot mai puţin femeie. Acesta este momentul în care Jean-Marc conştientizează faptul că Chantal nu este cea pe care o cunoştea el, că identitatea acesteia stă în spatele unor gânduri foarte rar mărturisite. Astfel devine autorul din umbră al scrisorilor pe care Chantal le primeşte de la un bărbat cu identitate incertă. Acestea nu o deranjează, aşa cum ar fi făcut altădată, pentru că în ele nu se exprimă dorinţa ci pur şi simplu admiraţia pe care bărbatul necunoscut o resimte în faţa ei. Se ascunde astfel, indirect, în faţa scrisorilor primite, despre care alege să nu-i vorbească nimic lui Jean-Marc. Acesta este tăcerea şi în acelaşi timp strigătul după atenţie al lui Chantal.

Însă intervine disputa şi conflictul se extinde. Aflat fiecare în căutarea celuilalt ei se agaţă de singura cale posibilă pe care o pot urma ajungând în cele din urmă la Londra, unde ating fiecare o altă latură a identităţii lor. În cele din urmă însă totul se doveşte a fi un vis, unul cu un început neclar, un vis ce poate fi chiar realitatea. Iar când visul se termină, când sunt unul în faţa celuilalt, când se pot cunoaşte cu adevărat în realitatea concretă, temerile din iubire ias iarăşi la iveală:

- Mi se face teamă când îmi clipeşte ochiul. Teamă că în secunda când privirea mea se stinge în locul tău s-ar putea strecura un şarpe, un şobolan, un alt bărbat.

Până la urmă ideea cărţi mi se pare că rezidă în faptul că cei doi nu pot fi împliniţi decât unul prin intermediul celuilalt. Ei par a fi două suflete pereche ce se completează reciproc, două jumătăţi de personalitate ce o întregesc pe cea comună: identitatea, ceea ce sunt împreună. Şi chiar dacă nu întodeauna totul merge perfect, ei sunt conştienţi că nu poţi măsura afecţiunea dintre două fiinţe umane după numărul de cuvinte pe care le schimbă.

Identitatea este, la urma urmei, o carte a reconcilierii, a resemnării şi a împăcării cu sine, cu atât mai mult importantă ţinând cont că în acest caz sinele nu este reprezentat de o singură persoană.

Nota mea: Oscilam cu gândul între o notă intermediară între 9 şi 10 însă văzând cât de multe am putut spune despre această carte nu-mi rămâne decât să-i ofer un 10, pentru că până la urmă îl merită.

3 comments:

ligia said...

Oare nu prea te grabesti sa dai note asa de mari?

Anonymous said...

Am citit un alt volum de Kundera, dar mi-a lasat un gust amar, povestea in sine.

Kumiko said...

cartea asta e minunata. atat de profunda prin faptul ca surprinde atat de bine atat perspectiva feminina, cea ingrozita de faptul ca imbatraneste si nu mai place, cea legata de maternitate si conflictul dintre maternitate si propria sexualitate, si in acelasi timp si perspectiva masculina, cea a barbatului care isi doreste sa o vada pe femeia iubita din nou stralucitoare sub impulsul unei atractii pe care ar mai exarcita`o dupa o anumita varsta asupra barbatilor. totodata surprinde atat de bine conflictul intre cele traite si nespuse si gelozia iubitului ce trimite el insusi scrisori fata de personajul inventat de el, intre "identitatea" sociala si identitatea interioara.
mi`a placut foarte mult inceputul, cand Jean Marc isi face probleme legate de faptul ca isi confunda de la distanta propria iubita. cum e posibil sa iti confunzi persoana cea mai draga din lume cu o alta care nu reprezinta nimic, si vesnicele intrebari cat de bine il cunosti pe omul de langa.
e o carte in care ma regasesc perfect din ambele perspective. si din punctul meu de vedere e o carte de nota 10.