Friday, March 7, 2008

Lolita

lolitaVladimir Nabokov - Lolita

Lolita este altceva. Ştiu, s-a mai spus, însă mi se pare că acest roman nu se limitează (la fel ca altele câteva) doar la cuvintele din care este alcătuit, ieşind cu mult în afara lor şi aducând însuşi cititorul în interiorul lui. Indiferent cât de multe laturi ar avea, Lolita nu este o carte a lecturii, cât a trăirii ei. Este inutil s-o citeşti dacă nu te pui în locul protagonistului, dacă nu acţionezi împreună cu el, dacă nu te simţi impulsionat de prima bucată:

Lolita, lumină a vieţii mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu.Lo-lii-ta : vârful limbii execută o mişcare în trei timpi, coborând pe vălul palatului ca să atingă, la timpul trei, dinţii. Lo. Li. Ta.

Dimineaţa, era Lo, pur şi simplu Lo. Cum stătea în picioare, un metru cincizeci în sosete. Era Lola, când purta pantaloni pescăreşti. Era Dolly, la şcoală. Dolores era ea în împrejurări oficiale. Dar, în braţele mele, era întodeauna Lolita.

A mai fost cineva înaintea ei? Da, da, a fost. De fapt, poate n-ar fi existat o Lolita dacă, într-o vară, iniţiatică, n-aş fi iubit o anumită fetiţă. Într-un principat la ţărmul mării. Dar când? Când? Demult, cu ani şi ani înainte de naşterea Lolitei. Câţi ani? Aproape vârsta mea din acea vară. Stilul prozei fantastice este acela al unui ucigaş.

Doamnelor şi domnilor juraţi, proba numărul unu este ceea ce au pizmuit serafimii, dezinformaţii, naivii, nobil înaripaţii serafimi. Priviţi această împletitură de spini.

Aşadar, trecut de farmecul acestui fragment, mă avânt în tainele cărţii pentru a-i descoperi misterul. Îl găsesc astfel pe Humbert Humbert, naratorul romanului, ce-şi începe scrierea în timpul arestului. Romanul capătă astfel o formă ciclică deoarece explicaţia incipitului se oferă abia în final. Acest Humbert nu-şi declină fascinaţia pe care o simte faţă de nimfete, copile aflate în preadolescenţă sau în prima etapă a adolescenţei, al căror aer de sexualitate este exuberant. O întâlneşte astfel pe Dolores Haze în casa unei familii în care închiriase o cameră, şi nu doar atât. I se pare că a găsit astfel prototipul nimfetei ideale, a nimfetei cu chip de nimfă. Dolores Haze, strigată de asemenea Lolita, Lola sau Dolly, este fiica lui Charlotte Haze, o văduvă ce-şi creşte necorespuzător fiica de doisprezece ani. Cu aceasta din urmă, Humbert decide până la urmă să se căsătorească doar pentru a rămâne în compania misterioasei fiice. Întâmplarea face ca aceasta să moară, Humbert profitând imediat de situaţie luând-o pe Lolita într-o călătorie de durată pe terioriul întregilor State Unite ale Americii. Chiar de la începutul acesteia Lolita îşi arată afecţiunea de natură sexuală faţă de tatăl său vitreg, numindu-se chiar amanţi. Humbert presupune că ea este deja iniţiată în tainele sexualităţii bănuind-o de experienţe homosexuale cu fetele din tabara de vară din care tocmai o luase, ceea ce nu este improbabil, iar mai târziu tânăra Dolores ajunge să-i mărturisească şi despre partidele de amor pe care ea (o fată de doisprezece ani) le-a avut cu fiul directoarei taberei, singurul băiat din perimetru. Pe parcursul călătoriei însă cei doi trec prin tensiuni ale relaţiei lor, Lolita dovedindu-se mult mai mult decât un simplu copil. După vreo doi ani de călătorie continuă, de popasuri din motel în motel, cei doi se stabilesc în Beardsley, unde Lolita va fi înscrisă la şcoala de fete din localitate. Ajung însă ca după un număr scurt de ani să plece şi de aici, pornind încă o călătorie asemănătoare cu cea dintâi. Pare astfel, cum am mai spus, că lucrurile evoluează ciclic. Acum Lolita este la sfârşitul pubertăţii, este în pragul de a deveni femeie, şi aşa cum a mers în călătorie cu Humbert aşa decide şi acum să-i intindă o plasă, fugind împreună cu doctorul stomatolog din oraşul mamei sale. Humbert porneşte propria investigaţie iar în sfârşit dă de urma obsesivei sale nimfete, trecută deja de vârsta nimfetismelor, care este acum căsătorită cu un tânăr şi totodată însărcinată. Îi propune ceea ce din perspectiva Lolitei nu mai putea fi propus: să lase totul şi să ia viaţa de la zero împreună cu el. Fiind refuzat, nu-i rămâne în final decât răzbunarea, împlinită prin crimă, şi resemnarea prin care se lasă dus la azilul de nebuni iar mai apoi la în arest.

Bineînţeles: s-au spus multe şi se mai pot încă spune multe. În ce măsură este Lolita o carte vulgară, cât de mult încalcă normalitatea aventura dintre Humbert şi Dolores Haze şi în ce grad se înscrie ea sub categoria nonşalantă a pedofiliei? Aici nu rămâne decât judecata lucidă a fiecărui cititor, în funcţie de mentalitatea, cultura şi psihologia sa. Din punctul meu de vedere Humbert nu se face vinovat de nimic. Atracţia pentru nimfete nu începe cu Lolita şi nu se termină odată cu ea, aflându-se în natura lui. De asemenea, fata este din start un simbol al tentaţiei, fiind conştientă tot timpul de actul defăimător la care ea parte.

Lăsând însă la o parte orice prejudecăţi, Lolita este un roman deosebit de complex şi misterios, ce-ar putea începe la fel de bine atunci când se termină. Este un roman al experienţelor iniţiatice, al aparenţelor, al obsesiilor, fascinaţiilor. Este un roman al nimfetelor. Unul încărcat de sexualitate, de tensiune, de cuvinte vibrânde sub puterea extraordinară pe care o poate lăsa în urma sa o singură fiinţă. Lolita. Lo-lii-ta.

Asistam cu ceva timp în urmă la o lansare de carte, la care Mircea Cărtărescu făcea o scurtă pledoarie pentru a susţine cărţile masive şi incapacitatea lor de a se rezuma. Lolita nu este o carte masivă însă Cărtărescu îşi punea acolo o întrebare căreia i-am aflat sensul abia acum. Cum să rezumi Lolita lui Nabokov? Este imposibil! Exact. Abia când te afli în faţa ei, la capătul lecturii, îţi dai seama că ai vrea s-o citeşti iar, iar şi iar, până îţi intră în sânge, până nu te mai poţi despărţi de ea. Apoi poţi exclama liniştit: Oh, Lolita, Lolita mea...

Nota mea: Nu merită decât un zece clar, direct. Lolita nu este ceva de apreciat, ci de exclamat. Ah, Lolita, Lolita mea...

6 comments:

ligia said...

Intai de toate felicitari pentru blog. Bine scris, cu substanta, atragator.
Acum citesc Lolita... e ciudat ca pentru primele 80 de pagini mi-au trebuit cam 2 luni. Cred ca voi termina azi restul cartii. Insa nu pot scapa de sentimentele contradictorii care mi-au insotit lectura. Mi s-a parut ciudat cu cata usurinta (cel putin asa rezulta din scris) spui ca Humbert nu e vinovat de nimic. Oare? Cata responsabilitate putem pune pe umerii unui copil?

Liviu said...

Multumesc pentru apreciere.
Atunci cand am afirmat ca Humbert nu se face vinovat cu nimic n-am facut decat sa-mi afirm parerea gandindu-ma ca multi dintre noi avem slabiciuni de care nu ne putem elibera si care ne conduc involuntar pana mult mai departe decat ne-am putea imagina. Probabil ca inconstient m-am pus in locul sau, insa chiar si asa tot nu-mi vine sa-l invinuiesc :D

Camelia said...

Uite ce am scris eu despre cartea asta:
http://storytellerdiamond.wordpress.com/2007/08/06/lolita/

Mi-a placut si recenzia ta si vad ca avem aceleasi pareri. :)

moonlightblues said...

Sunt curioasa ce parere ai si despre "Invitatie la esafod"..am citit-o de curand si e atat de diferita de "Lolita" incat cele 2 par sa aiba autori diferiti..se apropie mai mult de Kafka sau Camus prin absurdul unor situatii

Liviu said...

@moonlightblues: mi-am cumparat recent "Invitatie la esafod" insa nu garantez ca voi reusi sa o citesc foarte curand... cunoasc insa influentele din proza lui Nabokov, stiu ca Lolita este un roman de influenta americana, in timp ce multe altele sunt inradacinate in cultura rusa...

feeria said...

Hubert este vinovat in masura in care poti spune ca o crima pasionala este facuta in deplinatatea facultatilor mintale. Cu toate astea, crima e comisa.
Mi-a placut foarte mult cartea. Si ecranizarile ei (si Lyne si Kubrick). Altceva n-am citit de Nabokov. Dar rusii-mi plac enorm de mult.