Ernest Hemingway - Bătrânul şi marea
Rar mi s-a mai întâmplat să citesc o paroabolă atât de completă şi provocatoare în acelaşi timp referitoare la sufletul omului şi la capacitatea sa de înţelegere a mecanismelor vieţii şi de acomodare la dituaţiile neprevăzute ce pot apărea întodeauna. Limbajul lui Hemingway îl apropie invariabil de geniul universal, de acea sclipire pe care misterul lumii întregi îl exercită. Simplitatea uimitoare a felului în care scrie este combinată strălucit cu complexitatea ideilor şi metaforelor folosite şi are ca rezultat un text curat, direct, fără subterfugii. Bătrânul şi marea este incontestabil o carte care te schimbă, o carte ce asemnea Zborului deasupra unui cuib de cuci sau a minunatei Citadele a lui Antoine de Saint-Exupery, lasă în minte şi inima cititorului părţi din geniul său, transformându-l pentru totdeauna, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul meu.
Aşa cum tocmai spuneam, să discutăm puţin simplitatea cărţii: bătrânul la care face referire titlul, pescar de profesie, însingurat în faţa satului în care trăieşte, datorită faptului că a trecut o mare perioadă de când nu a mai prins niciun peşte. O singură persoană continuă să aibă însă încredere în el, şi anume un tânăr ce i-a fost ucenic însă pe care părinţii nu-l mai lasă să iasă în larg cu bătrânul datorită lipsei de noroc a acestuia. Tânărul îi aduce momeală şi-l îndeamnă pe bătrân să nu-şi piardă speranţa cu privire la succesul pe care acesta l-ar putea avea până la urmă la pescuit, ceea ce se suprapune în acelaşi timp cu visul şi speranţa absolută a bătrânului, anume aceea de a prinde peştele vieţii sale.
Ieşit aşadar singur în larg bătrânul se loveşte de un eveniment ce nu i se poate întâmpla decât o singură dată în viaţă: momentul la care visa cu ardoare atunci când cel mai mare peşte pe care l-a văzut în viaţa sa se lasă prins în sforile ce susţineau momeala. Aceasta este clipa în care începe lupta, întrecerea de neoprit dintre bătrân şi peşte, în care ambii îşi vor arăta talentele şi ceea ce ştiu pentru a putea ieşi învingător. Se desfăşoară astfel, timp de trei zile, conflictul (şi în acelaşi timp, prietenia) dintre cei doi, dintre om şi forţa naturii până în momentul în care omul îşi dovedeşte superioritatea în faţa creaturii aproape mitice, prin capturarea acesteia din urmă, suspendând peştele de una dintre lateralele bărcii. Până să ajungă însă cu blocul masiv de carne la ţărm, barca îi este atacată pe rând de nişte rechini ce-i distrug treptat peştele lăsând-l pustiit de întreaga avere, ajungând în cele din urmă a se considera norocos pentru că a scăpat cu viaţă.
Revenirea la ţărm îi oferă bătrânului odihna necesară după trei zile de nelinişte şi-i creşte valoarea în ochii celorlalţi săteni şi ai tânărului, ce-l preia ca pe un model şi decide să-l urmeze negreşit. Acostată la mal, barca bătrânului păstrează legat de ea scheletul peştelui uriaş, ce chiar şi mort reuşeşte să învingă slăbiciunea umană.
Bătrânul şi marea va constitui o carte de referinţă în rândul celor citite de mine şi-mi voi aduce mereu aminte de ea atunci când va trebui să ştiu că nu-i nimic, trec eu şi peste asta. Este de asemenea lăudabilă iniţiativa celor de la Polirom de a edita o serie de autor Hemingway după mult timp în care nu am vazut pe piaţă care să poarte numele acestui scriitor genial.
Nota mea: 10+. Pentru că m-a schimbat şi pentru că simt că nu se va opri să-şi exercite mult influenţa asupra mea... şi pentru că o recomand din tot sufletul...
No comments:
Post a Comment