Amantul

Marguerite Duras – Amantul

N-aş putea spune clar de ce îmi place atât de mult Marguerite Duras. Ar putea foarte bine să fie tematica pe care o adoptă, stilul deosebit de calm sau poate tăcerea în care îşi îmbracă cuvintele. Nu ştiu sigur însă în orice caz îmi place foarte mult modul în care transformă arta narativă într-un zbucium al inimii.

Inspirat din viaţa reală a autoarei, romanul Amantul este un cumul de sentimente şi senzaţii pe care o tânără – iar mai apoi imaginea ei de la bătrâneţe, prin intermediul amintirilor, reuşeşte să-l amorseze în interiorul său.

Amantul este povestea de dragoste dintre autoare – franţuizoiacă – şi un bărbat chinez, primul bărbat din viaţa ei şi aproape imposibilul. Fiind nevoită să trăiască tot timpul sub atenta supraveghere a mamei şi violenţa tulburătoare a fratelui cel mare, fata îşi găseşte refugiul în limuzina neagră în care s-ar găsi întodeauna acest bărbat pe care însă se vede obligată să îl nege mereu în ochii familiei. Căsătoria dintre ei este imposibilă, de aceea ia naştere doar în mintea lor, niciodată ideea nu devine reală de-a dreptul; nu rămân decât posibiliăţi şi în acelaşi timp negarea acestora. Sărăcia în care a ajuns familia fetei o obligă să se mute înapoi în Franţa. El se lasă victima unei căsătorii aranjate de tatăl său. Când s-au reîntâlnit după ani "n-a mai ştiu ce să-i spună. Apoi i-a spus. I-a spus că totul era ca înainte, că o iubea şi acum, că nu va putea înceta s-o iubească vreodată, că o va iubi până la moarte."

Nota mea: 10. Simte. Simte. Simte. Parcă întreaga carte e alcătuită doar din senzaţii.

Am mai citit:

• Ochi albaştri, părul negru