În căutarea oii fantastice

Haruki Murakami – În căutarea oii fantastice

În căutarea oii fantastice a fost singura carte pe care am luat-o de la BookCrossing No.3 şi până la urmă s-a dovedit că a meritat. Gândindu-mă puţin am ajuns la concluzia că n-am mai citit nicio carte a vreunui scriitor japonez şi am rămas oarecum surprins de stilul vizibil fluent, foarte lejer, pe care poate nu-l aşteptam de la locuitorii Ţării Soarelui Răsare.

Este un roman subiectiv cu elemente fantastice, pe alocuri alegorice, ce încapsulează în interiorul cuvintelor lui un adevărat joc de semnificaţii.

Naratorul, după o scurtă prezentare a poziţiei sale familiale şi sociale, se vede aruncat brusc, aproape fără posibilitate de alegere, într-o cursă senzaţională: un individ foarte influent al vieţii sociale din Tokio îi cere să pornească în căutarea unei oi pe care chiar naratorul nostru a introdus-o prin intermediul unei fotografii în paginile unei publicaţii pentru care era însărcinat, acesta fiindu-i chiar domeniul de activitate.

Astfel drumurile îl aduc în Hokkaido, insula nordică a arhipeleagului japonez, unde cărările i se amestecă considerabil. Aici, pe vârful unui munte, nu doar că reuşeşte să găsească oaia-simbol ci chiar se reîntâlneşte cu spiritul unui foarte bun prieten din tinereţe, de fapt cel vinovat de tot acest periplu.

Întoarcerea la viaţa obişnuită înseamnă de fapt asumarea uni noi vieţi.

Nota mea: 9. Nu are o lecţie de viaţă bine definită lăsându-te mai mult să o deduci tu. Mă întreb dacă Murakami a ştiut exact, pe lângă ce scrie, ce vrea să transmită.