Pedro Paramo

Autor: Juan Rulfo

Romanul Pedro Páramo mi s-a părut unul dintre cele mai complexe cărţi pe care le-am citit. Asta în ciuda dimensiunilor reduse sau a limbajului de influenţă populară. Prin numai două volume Juan Rulfo şi-a câştigat un rol incontestabil în cadrul literaturii universale, mai ales de limba hispanică. După ce debutase cu volumul de povestiri Câmpia în flăcări a publicat singurul său roman, Pedro Páramo în 1955, deschizător de drumuri în domeniul realismului magic, cu aproape șapte ani înainte ca Gabriel Garcia Marquez să-şi publice primul roman (Ceas rău).

Pedro Páramo este o carte pe care nu o recomand începătorilor şi nici celor care nu prea au răbadare. Pedro Páramo nu este un roman bun de savurat într-o zi plictisitoare, nu este o carte de relaxare, nici de petrecere a timpului liber. Pedro Páramo este o carte destinată celor care caută ceva în spatele cuvintelor, celor ce încearcă. Nu este uşoară, nu este neapărat frumoasă însă din punctul meu de vedere este o experienţă livrească nemaipomenită.

Cea mai mare problemă pe care o poţi întâmpina la lectura cărţii este stilul. Scris discontinuu, salturi cronologice, lipsa unei realităţi în care să te încrezi. Poate fi o adevărata derută pentru cititor.

Juan Preciado vine la dorinţa mamei - acum decedată - în satul Comala, un Macondo arhaic, să-şi caute tatăl, Pedro Páramo, pe care nu l-a cunoscut niciodată. Motivul căutării tatălui se transformă doar în pretextul de a-şi găsi până la urmă propriile origini. Problema este însă nu doar aceea că nu-şi găseşte tatăl dar întregul sat pare a fi cufundat într-o zonă crepusculară. Deşi găseşte pe alocuri unii locuitori impresia ce mi-a rămas este că nimeni nu mai era viu, moartea luând locul vieţii şi surclasând-o. Pătrunde astfel, prin mărturisirile morţilor, în istoria tatălui său, în viaţa şi aventurile sale amoroase.

Nota mea: 8. I-am recunoscut valoarea acestei cărţi şi potenţialul inovator pe care îl are. Recunosc că este o carte bună. Foarte grea însă...