Matase

Alessandro Baricco – Mătase

Mătase a fost primul roman pe care l-am citit scris de Baricco. Mi-a plăcut. Un love story îmbrăcat în hainele a două civilizaţii opuse, o poveste condusă de tăceri şi dorinţe ascunse. Mătase este romanul cuvintelor nerostite, gândurilor libertine, aspiraţiilor niciodată asumate.

Herve Joncour a fost cândva sublocotenent; întâlnirea cu Baldabiou îi schimbă soartă şi-l determină să înceapă o activitate de negoţ cu ouă de viermi de mătase. Din acest motiv drumurile îl poartă către Japonia. Asistăm la întâlnirea a două civilizaţii, cea franceză şi cea japoneză, a două tipuri de oameni şi a două tipuri de gândiri. În Japonia vede o tânără fată de care se îndrăgosteşte, acesta fiind şi motivul reîntoarcerilor sale în Ţara Soarelui Răsare chiar şi atunci când comerţul cu viermi părea că nu mai are nicio şansă, chiar şi atunci când îi era pusă viaţa în joc. Cu toate acestea nu-l controla decât tăcerea; n-a schimbat niciodată vreun cuvânt cu fata asiatică şi chiar mai mult, acasă în Franţa îl aştepta soţia sa.

Acasă, în Franţa, primeşte o scrisoare misterioasă scrisă în japoneză şi apelează la traducerea unei faimoase doamnă de companie venită de mulţi ani din Japonia. Scrisoarea cuprindea aspiraţiile erotice ale presupusei amante asiatice.

Moartea soţiei îl conduce întâmplător la tragicul adevăr: scrisoarea era defapt scrisă chiar de soţia sa prin complicitatea damei de companie iar cuvintele sale erau defapt dorinţele tainice, niciodată exprimate, ale soţiei... ce a fost tot timpul lângă el.

Mătase este până la urmă construit din necuvinte, dacă aş putea spune asta. Repetiţia devine un procedeu abolut necesar, cuvintele se transformă în spaţii ce nu-şi găsesc forma. Teama de a comunica se tranformă în criză existenţială ce duce până la urmă la moarte, la moartea în toate formele ei.

"Să mori de dorul a ceva pe care n-ai să-l trăieşti niciodată". Nimic mai pur decât atât... Să mori de dorul amantei pe care ţi-ai imaginat-o, să mori de dorul tăcerii, să mori de dorul mătăsii... Să mori de dorul celui iubit... de dorul propriilor tale cuvinte.

Nota mea: 9. Este o carte frumoasă, ce-ţi lasă în suflet un gust rece... ce reci sunt oamenii când vine vorba de propria lor realitate... Dacă nu este o carte despre drumurile mătăsii atunci în mod clar este una a temerilor umane.