Sunday, November 23, 2008

Orbitor. Corpul


Mircea Cărtărescu - Orbitor. Corpul, Editura Humanitas, 2007

După o altă întârziere apreciabilă revin pentru a aduce în discuţie al doilea volum din fortăreaţa de cuvinte, din Marele Zid ce se constituie a fi, din punctul meu de vedere, Orbitorul. Am scris aici despre Aripa stângă şi despre impresiile pe care mi le-a lăsat. Ei bine, după lectura Corpului ele nu mi s-au schimbat deloc, ba mai mult au continuat să se depună constant, pagină cu pagină. În acest al doilea volum Mircea Cărtărescu continuă magistral povestea lui Mircea şi a părinţilor săi, Maria şi Costel, pătrunde tot mai adânc în trecutul şi originile lor şi creează impresionant o poveste de dragoste ce-l are ca victimă pe Herman, Herman cel ce pare că deţine adevărul absolut. În rest ne afundăm tot mai mult în tainele unei lumi livreşti nemaipomenite, unui univers ce trăieşte în acelaşi timp cu noi şi care totuşi este diferit.

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu când privesc retrospectiv asupra frazelor parcurse din Orbitor aproape că mă apucă uimirea în faţa gândului că într-adevăr am citit tot ceea ce se află în urmă. Până la urmă rolul acestei însemnări nu mi se pare a fi decât acela de a marca citirea cărţii, şi nu de a face o cronică asupra ei. A vorbi despre un singur volum din Orbitor ar însemna să foloseşti mai multe cuvinte decât cele din care alcătuit chiar el, să scrii despre Orbitor ar însemna să scrii o nouă carte cu acelaşi veşnic personaj, Mircea, o carte ce-ar trăi pe o brană paralelă, într-un univers fără limite şi fără legi.

Drept pentru care, dacă vreţi într-adevăr motive pentru care ar trebui să citiţi Orbitorul, nu v-aş spune decât unul singur: pentru a regăsi puterea de a privi lumea dintr-o altă perspectivă. Iar după ce l-ai citit descoperi o groază de alte moduri de a înţelege ce se întâmplă în jurul tău pentru că, sub o conştiinţă aprinsă, se întâmplă atâtea. Acest al doilea volum nu face decât să prelungească tentaculele firelor narative create de primul, să încarneze personajele între coperţile imaginare între care se înghesuie toate cele trei volumele.

Ajung tot mai mult la concluzia că am citit nu un roman, nu cartea unui scriitor român, ci marea enciclopedia a unui univers uitat nu în depărtare ci chiar înlăuntrul nostru, pitit lângă suflet. Orbitorul are puterea de a scoate din noi toate visele stranii şi neînţelese şi de a le conferi înţelesurile uitate.

Aceeaşi notă, în afară de care n-ar putea exista alta: 10.

Am mai citit:

2 comments:

nasti said...

Craciun fericit si toate cele bune de la nasti!

mibo said...

chiar ca m-ai facut curioasa sa le citesc :)