Saturday, February 9, 2008

Levantul

levantulMircea Cărtărescu - Levantul

Pot afirma de la bun început că Levantul mi s-a părut, în timpul celor două zile pe care i le-am alocat, o adevărată delectare. Nu ştiu ce-aş putea spune acum încât să fiu suficient de cuprinzător în idei pentru a exprima pe de-a-ntregul valoarea acestei cărţi.

Aşa cum poate ştie orice cititor cu o cultură de bază, Levantul este a doua epopee scrisă în literatura română, succedându-i-se Ţiganiadei lui Ioan Budai Deleanu. Însă Levantul nu se limitează a fi doar o epopee şi atât, căci astfel nu mi-ar fi creeat niciun interes. Aşa cum iarăşi se ştie, Levantul face trecerea între creeaţia lirică a lui Mircea Cărtărescu şi proza sa fascinantă.

Cartea, printre altele, relatează călătoria într-un dirijabil a lui Manoil, personajul principal, ce porneşte din Levant, un ţinut mitic oriental poziţionat cumva la limita atât culturală cât şi geografică dintre Turcia şi Grecia, pentru a salva Tarile Romane de sub domnia lui Voda, un conducator autoritar. De-a lungul călătoriei, asemenea basmelor populare, el îşi găseşte treptat diferiţi parteneri de călătorie ce-l vor ajuta pe parcurs, ultimul dintre ei fiind însăşi naratorul.

Mi se pare extraordinar procedeul pe care Cărtărtescu îl foloseşte prin care se introduce pe sine în cadrul textului, prin care face referiri la propra sa viaţă. Îmi rămân astfel în minte rândurile în care vorbeşte despre Cristina, soţia sa, şi despre Ioana, fiica (pe care am avut ocazia s-o cunosc la unul dintre concursurile de poezie ceva mai normale ce se organizează prin ţară)...

Vreo trei cînturi dîn „Levantul" am parcurs în zepelin,
Dar nainte-avut-am slujbă la o şcoală-n Colentina
Şi copilă pe Ioana, şi fămeie pă Cristina.

Limbajul este unul arhaic, însă nu îndeajuns pentru a descuraja posibilul cititor.

- O, prea jalnice Iaurta, să mai am eu nu o viaţă, Ci o mie vieţi în mine toate pline de răsfăţ
Tot le-aş da curînd de dragul drăgălaşei libertăţi. Nu-i un bou să tragă omul înhămat şi înjugat La cel plug ce cu ruşine de străin este mînat, Nu e un lighean oceanul, nici Carpatul moşunoi, Nu-s inglez, rumân îmi spune şi să mor rumân eu voi.
- But you speak perfectly English, zise grecul minunat.
- Well, I studied once at Cambridge, grăi junele bărbat.
- Cambridge ? zău ? nu minţi tu oare ? Şi n-ai cunoscut cumva Un studinte grec cu ochii şi guriţa de tetrea ?
Douăzeci de veri el are şi-i al meu copil iubit Pentru care prad Levantul din apus în răsărit.
- Are pruncul tău o pată pe obraz, lîngă cercel Ca o stea în patru colţuri ? Are malotea ?

Levantul este de asemenea o lectură extraordinară şi pentru iubitorii de literatură română, datorită numeroaselor referiri la poezia modernă şi reprezentanţii ei.

Închei această scurtă prezentare printr-un fragment ce recunosc că mi-a plăcut în mod deosebit şi căruia i-am găsit numeroase interpretări...

Eu a veciniciei doară trag în pept amar perfum. Au ce este pentru mine vacul ista ? Punt ridicul Ce abea să reflectează în cristal, în ombilicul Kosmosului. Sufer oameni ? Oprimaţi sunt, umiliţi ? Dară sufer şi stejarii, suferit-au trilobiţi, Stele sufer cînd pre ceriu ele schimbă-n supernove, Sufer peştii-n ape, sufer în pădurea de mangrove Pangolinii, sufer zorii cînd ameaza le ia locul, Suferă pămîntul, apa şi văzduhul, sufer focul, Cocîrjat e-n suferinţă tot ce pare că esistă, Dar în centru e lumină, deşi carnea este tristă, Cum din chinul scoicei naşte perla, bucurie pură. Globul de cristal e singur care nu ştie tortură. Libertate n-afli-n lume, unde totu-i prins în mreajă. Manoile, de vrei lumii să îi fii călită streajă Liberează-te pre tine mai întîi, şi-apoi pre cei Ce să-ndoaie subt călcîiul de nebuni şi de mişei. Te cufundă-n poesie şi-n visare, te cunoaşte Tu pre tine, dar nu-n lume, ce-i asemeni unei broaşte Unde merge orce cheie şi niciuna, ci în sferă Te cufundă, s-afli floarea sufletului. Efemeră Nu e ea, ci-n nemurire, în Akasia-şi întinde Cupa limpede. Priveşte ici în glob şi te desprinde!

Nota mea: 10. Pentru că este puţin probabil să mai ajung să citesc vreodată ceva asemănător, pentru că m-a fascinat şi-a mi-a deschis orizonturile minţii către lumi minunate... Oh, Levant, Levant fericie, cum nu simţi a mea turbare...

Am mai citit:

  • De ce iubim femeile
  • REM
  • Mendebilul
  • Gemenii

No comments: