Magicianul

John Fowles - Magicianul

Magicianul (The Magus, 1966) lui Fowles se doveşte, la sfârşitul lecturii sale, o experienţă livrească de înaltă clasă. Declar aceasta nu pentru că ar fi impecabil scrisă (deşi nu am ce să-i reproşez) ci pentru că de-a lungul celor 650 de pagini provoacă cititorului tot atâte trăiri câte are parte şi protagonistul, Nicholas Urfe, în timpul perioadei în care este profesor la un colegiu englez de pe insula grecească Phraxos. Romanul îl prezintă încă de când se afla în Londra, moment în care o întâlneşte pe Alison, alături de care va dezolta o relaţie, însă dorinţa sa de a evada din propria viaţă şi de a pleca într-un loc special îl ghidează înspre misterioasa Grecie. Până să ajungă încă aici îl caută însă pe predecesorul său la funcţia de profesor de limba engleză la respectivul colegiu. Acesta îi transmite anumite avertismente legate de un locuitor misterios al insulei ce trăieşte izolat în domeniul său privat. Ajuns însă pe insulă, Nicholas Urfe nu ţine cont de acestea şi se aventurează către casa lui Maurice Conchis, un om foarte bogat, însă neapreciat în singurul sat aflat pe insulă. Atras profund de misterul pe care Conchis îl exercită asupra sa, continuă să-i facă vizite săptămânale, ce vor degenera tot mai mult în ample demonstraţii artistice şi aplicaţii psihanalitice, ce-l prind pe Nicholas într-un joc înceţoşat din care nici nu poate, nici nu vrea să se salveze.

Treptat, în cadrul acţiunii îşi face apariţia un cuplu de gemene cu o identitate incertă: Lily/Rose, Julie/June, iar mai apoi sub ipostaza unor doctore specializate în psihiatrie, cu un rol deasemenea neclar. Nicholas se îndrăgosteşte însă de Lily, alături de care va experimenta sentimente şi senzaţii multiple.

Oricum, Magicianul nu este o carte care fi povestită. Ea se trăieşte odată cu lectura ei, se consumă odată cu fiecare cuvânt, ca şi cum ai mânca din ea. La sfârşit, asemenea mie în aceste clipe, îţi dai seama că n-ai ce să rezumi, că în ciuda dimensiunilor mari, ea nu se poate povesti... Rămâne o carte a momentului, totală, mistificatoare în momentul citirii ei. Nu rămâne din ea decât tulburătorul joc de-a Dumnezeu, prin care Conchis îi schimbă de-a dreptul viaţa lui Nicholas.

Pănă în final, nici chiar un cititor avizat nu poate fi sigur de ideea concretă a textului. Cine este într-adevăr Maurice Conchis, cine este Alison, care a fost semnificaţia reală a jocului în care protagonistul a fost atras?

Magicianul rămâne o carte situată la intersecţia unor numeroase influenţe: psihanaliza, artă, mitologie, istorie... aş putea continua mult şi bine pentru că acest text al lui Fowles este mai mult decât orice aş putea eu enumera.

Nota mea: 10. Oricât aş scrie nu cred c-aş putea să ilustrez suficient de mult ce influenţă a avut acestă carte asupra mea. Magicianul rămâne o lectură de suflet pe care n-o voi uita niciodată şi ce se înscrie pe lista nescrisă a cărţilor pe care le voi reciti cândva...